Voronin, Lupu şi limba în care a scris Eminescu

Sunt tot mai impresionat de uşurinţa cu care unii politicieni de la noi abordează, cu aere de experţi, diverse subiecte de discuţie, uneori din domenii absolut paralele, care nu au nici în clin, nici în mânecă unele cu altele şi, mai ales, cu pregătirea anumitor oameni politici. Pe 15 ianuarie, când toţi românii sărbătoreau aniversarea marelui Eminescu, iar politicienii de la Chişinău depuneau (unii chiar de ochii lumii) flori la bustul Luceafărului de pe Aleea Clasicilor, jurnaliştii („impertinenţi”, ca întotdeauna) l-au întrebat pe Vladimir Voronin în ce limbă îl sărbătoreşte pe poet. Ex-preşedintele comunist al Republicii Moldova a răspuns, cu certitudinea şi erudiţia care îl caracterizează atunci când dezbate probleme identitare, că îl omagiază pe Eminescu în limba în care acesta şi-a scris proza, adică în limba moldovenească. E adevărat că prozatorul Eminescu e tot atât de genial ca şi poetul Eminescu, dar nu cred că la acest aspect s-a referit Voronin. Se pare că vârful de lance al comunismului autohton nu prea face distincţie între anumite noţiuni elementare de teorie literară. Poate că nici nu are nevoie de ele. Important e să-şi dea cu părerea şi să promoveze, cu toată puterea unui general de miliţie sovietică, tezele moldovenismului primitiv inventat de predecesorii săi bolşevici. Eu îl înţeleg şi chiar îl compătimesc pe Voronin. El, dincolo de ideologia de partid, are nevoie personal de limba moldovenească, idiomul care este expresia perfectă a struţo-cămilei lingvistice în care se face auzit liderul PCRM. Altfel, Voronin va fi, poate, unicul şef de stat care nu cunoaşte bine nicio limbă vorbită pe glob. Pentru că Vladimir Voronin, deşi se înţelegea fără intermediar, când, pe parcursul celor două mandate de preşedinte al ţării, trebuia să se discute cu omologul său român, a recunoscut, într-un interviu, că nu cunoaşte româna la perfecţie. Lucru cu care nu putem să nu cădem de acord. Pe de altă parte, poate fi uşor de sesizat faptul că Voronin nu este un cunoscător de invidiat al limbii ruse. În asemenea condiţii, repet, nu-i rămâne decât o singură alternativă: limba moldovenească, cea care i se potriveşte ca o mănuşă.

Aceeaşi întrebare i-au pus-o jurnaliştii şi lui Marian Lupu, preşedintele Parlamentului şi, interimar, al ţării. Numai că acesta, suferind de o flexibilitate conjuncturală cronică a coloanei vertebrale a demnităţii de neam, s-a eschivat de la răspuns, cerându-le reprezentanţilor mass-media, cu accentul său dâmboviţean, să nu arhipolitizeze „orice, pe simplul motiv că avem o situaţie când o jumate din populaţia noastră gândeşte într-un fel, iar altă jumătate gândeşte în alt fel”. Pe mine, domnule Marian Lupu, ca cetăţean de rând, care v-am delegat puterea, fie şi prin reprezentanţii altei forţe politice pe care i-am votat (şi care, dacă tot veni vorba, nu se sinchisesc să spună adevărul despre limba pe care o vorbesc) mă interesează în ce fel gândeşte preşedintele ţării în care trăiesc despre acele „orice”-uri care se cheamă Limba Română şi Mihai Eminescu şi care înseamnă, de fapt, tot ce avem noi mai curat şi mai înălţător. Cred că aceste evaziuni nu fac faţă unei personalităţi de calibrul şi înălţimea (politică) a lui Marian Lupu.