Botezul Iubirii în Cuvânt sau Poezia lui Petru Botezatu

Am avut bucuria de a-l cunoaşte pe tânărul poet basarabean, Petru Botezatu, la cea de-a zecea ediţie a Concursului Internaţional de Creaţie Literară „Veronica Micle”, Concurs organizat de către Despărţământul „Mihail Kogălniceanu” ASTRA Iaşi în colaborare cu Despărţământul „Timotei Cipariu” din Blaj. I-am citit poeziile care m-au impresionat foarte mult, i-am vorbit doamnei Silvia Pop despre acest talent deosebit venit de la Cahul şi am constatat mai apoi că Petru Botezatu a fost premiat la Concursul nostru. M-am bucurat foarte mult pentru această fericită „întâlnire literară” şi nu mică mi-a fost mirarea când l-am cunoscut, la Iaşi, cu ocazia decernării premiilor. Şi pentru că mi-a plăcut poezia lui Petru Botezatu, i-am dăruit doamnei Areta Moşu câteva cărţi de-ale mele despre Poezia religioasă românească, exprimându-mi dorinţa ca ele să fie dăruite, la Premiu, şi lui Petru Botezatu.

Poezie religioasă de mare sensibilitate artistică, fremătând de dorul întâlnirii cu Cel care este Iubire, poezia lui Petru Botezatu îşi găseşte expresie adâncă în sufletul lectorului avizat. Motivele şi temele religioase, în deplină alternanţă cu cele literare, sunt strânse într-un buchet de poeme pe care autorul le-a scris de curând şi mi le-a trimis la Blaj, făcându-mi o mare şi frumoasă surpriză.

Crăciunul este imaginea rustică a bucuriei Naşterii Domnului care, o dată cu frumuseţea colindelor tradiţionale, aduce şi Vestea Minunii din Betleem. Subliniind atât de sensibil bucuria de nespus a Sărbătorii, poetul devine „vocea” care colindă Imnul Naşterii în sufletele noastre, aducându-ne Vestea cea minunată:

„O voce se desprinde dintr-o ceată

Şi răsună, dulce, peste zarea ninsă:

Veste minunată-n

Bethleem se-arată!

S-a născut Mesia! Moartea e învinsă!

Strane în biserici, îngerii în Cer

Cântă osanale, steaua sus se-aprinde.

Iar prin sat copiii merg cu Lerui-ler

Şi cu moştenite din strămoşi colinde.”

Iubirea creştină, în înţelesul ei pur şi nealterat, este evocată în poezia Cântând Iubirea... Aş putea spune că textul poate fi considerat o adevărată artă poetică de inspiraţie creştină. Pentru că rostul poetului creştin este acela de a fi Iubire, de a se naşte Duh din cântecu-i neîntinat, de a fi cerul senin al frumuseţii divine sau clopotul care „bate printre oameni venirea Celui întru slavă Sfânt.” Regăsesc în această poezie propria-mi convingere că poetul trebuie să fie şi un mărturisitor al lui Hristos, al Naşterii şi Învierii Mântuitorului, mărturisitor al Iubirii, al Bucuriei şi al Luminii.

Şi cu toate că este evidentă Desacralizarea lumii în care fiinţăm, cu toate că

„Nu ne mai lăsăm sandalele,

Ca Moise,

Pe marginea unei verzi bucăţi

De minune divină

Şi lacrimile Cerului nostru

Nu se mai preschimbă în mană

Pentru că noi mâncăm frumuseţea lumii cu lingura…”, poetul este şi el chemat să îndumnezeiască lumea, este menit să exprime prin Cuvântul său singura veritabilă Iubire pe care a ştiut să o aştepte şi să o primească:

„Şi s-a cuprins de farmec, dintr-odată,

Pământu-ntreg, cel fără de-nceput…

De parcă retrăia natura toată

Fiorul cald al primului sărut…

A nins cu flori de zarzăr peste sat

Şi cu dorinţă peste Legea Firii…

De ani de zile-ntregi, am aşteptat

Această Primăvară a Iubirii.”

Alte motive şi teme creştine umplu spaţiul poeziei lui Petru Botezatu: copilăria, rugăciunea, sfârşitul iminent, trădarea, paradisul, jertfa iubirii, lacrima, frumuseţea lumii. Am convingerea că poezia religioasă are menirea de a ne face fiii Luminii, de a ne împărtăşi din frumuseţea divină a lucrurilor şi de a ne oferi ca hrană sufletească adevărata Iubire. O asemenea menire are şi poezia lui Petru Botezatu. Felicitări şi multă inspiraţie harică întru exprimarea Iubirii întrupate în Cuvânt.

Maria-Daniela PĂNĂZAN,

membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara