Floare de vrajă

Doiniţei Sulac

Şi printre oameni sunt privighetori,

Şi printre oameni flori de vrajă cresc…

Ţi-e glasul melodie de viori

Şi numele de cântec strămoşesc.

Când a plecat cel ce-a cântat cu dor

Pământul nostru, cerul plin de soare

I-a dăruit preadragului popor

Un cântec viu, o Doină ca o floare.

Ştim cum să fim atunci când ne e greu

Şi veşnic cerul ne binecuvântă…

Cât mai avem o Doină care cântă,

Suntem, vom fi iubiţi de Dumnezeu…

Cât mai avem privighetori în crâng,

Cât suntem noi, în inimi şi simţiri,

Şi cât în inimi Doinele ne plâng,

Suntem părtaşi divinelor iubiri.

Atâta timp cât încă ne mai plac

Un joc, un cântec, zarea cea albastră,

În fiecare e câte-un Sulac

Şi câte-o Doină e în casa noastră.

7 mai 2011

s. Al. Ioan Cuza