luni, 15 iunie 2009

FRUMOASO…

Prea albi îmi par că-s norii
Şi frunzele prea verzi...
În ochii tăi, frumoaso,
Nu poţi să nu te pierzi...

Departe... prea departe
Îmi pare azi de ieri...
Îţi dăruiesc iubirea
Pe care nu mi-o ceri...

Prea albă e lumina
Părând un chip de mort...
Te rog să îmi ierţi vina
Pe care nu o port...

Prea este trist oraşul
Şi străzile-s pustii...
Ştiu c-ai să vii, frumoaso,
Să-mi spui că nu mai vii...*

***

*[Prea este trist oraşul
Şi străzile sunt reci...
Ştiu c-ai să vii, frumoaso,
Să-mi spui că nu mai pleci...
]

14.06.2009

Niciun comentariu:

Bine v-am găsit!

Aici şi acum -
Petru Botezatu