A curs spre Veşnicie cea mai cristalină lacrimă a lui Eminescu, care, în sclipirile sale cereşti, poartă un nume atât de frumos, atât de al nostru, atât de românesc – Grigore Vieru.
Poet al sentimentului matern, al iubirii şi al Patriei, Grigore Vieru a trudit o viaţă întreagă întru Cuvânt, creând o poezie care a luminat poporul român în vremuri de restrişte, asemeni norului de foc care a călăuzit poporul lui Dumnezeu în deşert.
Odată cu trecerea în nefiinţă a lui Grigore Vieru, neamul românesc a pierdut nu numai un mare poet, ci şi un înflăcărat apărător al valorilor noastre strămoşeşti, al limbii române, un luptător pentru redobândirea drepturilor istorice ale românilor din Basarabia şi pentru Unirea acestui picior de plai cu Patria-Mamă România.
În ziua de 20 ianuarie, când corpul neînsufleţit al poetului a fost petrecut în ultimul său drum, în Basarabia îmbrăcată în doliu plângea, alături de oamenii îndureraţi, Tricolorul, plângea Limba Română şi ar fi plâns şi Cerul dacă soarele nu ar fi răsărit pentru a vedea ultima dată chipul luminos al Poetului.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu