Copilo, prea mult ne-am iubit pe pământ,
e timpul de-acum să zburăm către stele,
să fii eroina mirărilor mele
în spaţiul cerului rece şi sfânt…
Zburând pe deasupra pământeştilor zări –
două păsări cuprinse de un dor necuprins –
vom atinge nisipul niciodată atins
dintr-o lume lipsită de-mpăraţi şi de ţări…
Din raze vom face colibă şi pat
şi flori de scântei ne vor creşte-n grădină
şi-astfel o vom duce mai mulţi ani-lumină
ascunşi într-un vis ca-ntr-un singur oftat.
Iar serile când pe Calea Lactee
vom merge în doi la o scurtă plimbare
îndelung vom privi Pământul pe care
ai fi fost ca şi toate celelalte – femeie…
Copilo, prea mult ne-am iubit pe sub cer,
ca doi oameni de carne cu poftele vii…
haide, cât se mai poate, cât mai suntem copii
să zburăm către clipele care nu pier…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu