miercuri, 30 aprilie 2008
Tinerii komsomolişti
Zilele trecute am găsit prin casa părinţilor biletul de partid al tatălui meu. Biletul este aproape identic cu cel din imaginea de alături, doar că textul este tradus şi în nemuritoarea (încă!) „limbă moldovenească”. A fost eliberat (de către Comitetul Raional Cahul al Partidului Comunist al Moldovei) în 1974 şi ar fi fost schimbat în 1995, dacă Dumnezeu ar fi mai avut puterea de a răbda ceea ce s-a numit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Abia în 1995 ar fi fost completate toate rubricile pentru evidenţa achitării cotizaţiei de membru de partid de pe cele 28 de pagini (inclusiv coperţile) ale purpuriului bilet.
Răsfoindu-l, am observat că ultima rubrică completată era „februarie
Aşa cum lucrurile vechi constituie de cele mai multe ori o punte între trecut şi prezent, acest bilet de partid m-a trimis cu gândul nu atât la comuniştii cu bilet „PCUS”, cât la cei cu bilet „PCRM” şi, în special, la tinerii membri ai Partidului Comuniştilor din Moldova.
Dacă mulţi dintre comuniştii de până la 1989 deveneau membri de partid din diferite motive, de bunăvoie sau constrânşi de circumstanţe, dacă seniorii din PCRM-ul de astăzi au ajuns acolo unde sunt, mânaţi de sentimente nostalgice după trecutul nu prea îndepărtat în care li s-a consumat tinereţea, nu înţeleg ce caută tinerii în această formaţiune politică. Oare nu există şi alte posibilităţi de afirmare (inclusiv în plan politic) decât să te implici în activitatea unui partid care nu poate avea altă destinaţie decât groapa de gunoi a istoriei şi care îşi trăieşte ultimele clipe, zbătându-se puternic în agonia care l-a cuprins?
Atunci când spun că sunt liberal, că sunt necomunist şi chiar anticomunist, sunt mândru şi mă simt demn de a mă şti urmaşul celor care şi-au jertfit viaţa în lupta cu această molimă a istoriei.
Cu cine se mândresc tinerii comunişti de astăzi? Cu cei care le-au deportat buneii în îndepărtatele şi îngheţatele ţinuturi ale Siberiei; cu cei care au organizat foametea în Moldova; cu cei care ne-au distrus bisericile, au încercat să ne strâmbe limba şi să ne facă să uităm cine suntem, de unde venim şi care ar trebui să fie destinul nostru ca neam? Cu antihriştii Lenin, Stalin şi alţii din rândul acestora? Sau poate cu Vladimir Voronin – marele apărător al ortodoxismului, cel care, în reuşita sa intenţie de a apropia popoarele ortodoxe (pentru care fapt a şi fost decorat de Patriarhul Întregii Rusii), a alungat preoţii ortodocşi români din Republica Moldova?
Liderii mişcării de tineret a PCRM nu mai sunt copii. Cu toate acestea, ei se mai află încă în zona de influenţă a unei astfel de literaturi, fără să sesizeze că scapă trenul istoriei, că rămân în urma mersului firesc al lucrurilor şi că devin parte a maşinii care produce o perioadă de tristă amintire pentru generaţiile care vin.
E de la sine înţeles că fiecare cetăţean e liber să se asocieze după cum i-e voia, acesta fiind un drept garantat de Constituţia Republicii Moldova. Nu mi-e clar însă cum, în condiţiile de astăzi, când o întreagă lume situează comunismul alături de fascism, considerându-l un regim criminal care trebuie supus unui proces similar celui de
Oare chiar să nu ne fi învăţat nimic istoria?!
duminică, 27 aprilie 2008
HRISTOS A ÎNVIAT!
vineri, 25 aprilie 2008
Botezul Iubirii în Cuvânt sau Poezia lui Petru Botezatu
Poezie religioasă de mare sensibilitate artistică, fremătând de dorul întâlnirii cu Cel care este Iubire, poezia lui Petru Botezatu îşi găseşte expresie adâncă în sufletul lectorului avizat. Motivele şi temele religioase, în deplină alternanţă cu cele literare, sunt strânse într-un buchet de poeme pe care autorul le-a scris de curând şi mi le-a trimis
Crăciunul este imaginea rustică a bucuriei Naşterii Domnului care, o dată cu frumuseţea colindelor tradiţionale, aduce şi Vestea Minunii din Betleem. Subliniind atât de sensibil bucuria de nespus a Sărbătorii, poetul devine „vocea” care colindă Imnul Naşterii în sufletele noastre, aducându-ne Vestea cea minunată:
„O voce se desprinde dintr-o ceată
Şi răsună, dulce, peste zarea ninsă:
Veste minunată-n
Bethleem se-arată!
S-a născut Mesia! Moartea e învinsă!
Strane în biserici, îngerii în Cer
Cântă osanale, steaua sus se-aprinde.
Iar prin sat copiii merg cu Lerui-ler
Şi cu moştenite din strămoşi colinde.”
Iubirea creştină, în înţelesul ei pur şi nealterat, este evocată în poezia Cântând Iubirea... Aş putea spune că textul poate fi considerat o adevărată artă poetică de inspiraţie creştină. Pentru că rostul poetului creştin este acela de a fi Iubire, de a se naşte Duh din cântecu-i neîntinat, de a fi cerul senin al frumuseţii divine sau clopotul care „bate printre oameni venirea Celui întru slavă Sfânt.” Regăsesc în această poezie propria-mi convingere că poetul trebuie să fie şi un mărturisitor al lui Hristos, al Naşterii şi Învierii Mântuitorului, mărturisitor al Iubirii, al Bucuriei şi al Luminii.
Şi cu toate că este evidentă Desacralizarea lumii în care fiinţăm, cu toate că
„Nu ne mai lăsăm sandalele,
Ca Moise,
Pe marginea unei verzi bucăţi
De minune divină
Şi lacrimile Cerului nostru
Nu se mai preschimbă în mană
Pentru că noi mâncăm frumuseţea lumii cu lingura…”, poetul este şi el chemat să îndumnezeiască lumea, este menit să exprime prin Cuvântul său singura veritabilă Iubire pe care a ştiut să o aştepte şi să o primească:
„Şi s-a cuprins de farmec, dintr-odată,
Pământu-ntreg, cel fără de-nceput…
De parcă retrăia natura toată
Fiorul cald al primului sărut…
A nins cu flori de zarzăr peste sat
Şi cu dorinţă peste Legea Firii…
De ani de zile-ntregi, am aşteptat
Această Primăvară a Iubirii.”
Alte motive şi teme creştine umplu spaţiul poeziei lui Petru Botezatu: copilăria, rugăciunea, sfârşitul iminent, trădarea, paradisul, jertfa iubirii, lacrima, frumuseţea lumii. Am convingerea că poezia religioasă are menirea de a ne face fiii Luminii, de a ne împărtăşi din frumuseţea divină a lucrurilor şi de a ne oferi ca hrană sufletească adevărata Iubire. O asemenea menire are şi poezia lui Petru Botezatu. Felicitări şi multă inspiraţie harică întru exprimarea Iubirii întrupate în Cuvânt.
Maria-Daniela PĂNĂZAN,
membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara
„Minunea împlinirii unui gând...”
Versurile iubirii (dincolo de vertijurile vârstei care contopesc punctele cardinale ale sentimentelor: Să laşi, iubito, îngerii să-ţi cânte / Ode şi imnuri...) se deschid spre simbolismul hieratic. Într-o valoroasă antologie a poeziei basarabene („Constelaţia lirei”, 1987) impresionante erau inflexiunile lirice în care precumpănea măreţia mamei. Expresia poetică nu poartă numai accentele vechii poezii; preamărirea blajină a mamei ca şi devoţiunea pentru pământul natal, neprovincial, a cărui principală însuşire – dăinuirea – se răsfrânge după celelalte valori spirituale: În ungherul casei / Dinspre Răsărit / prinsă-n două cuie / o icoană plânge. (Icoană mamei); Lasă să înflorească, mamă, / Fereastra casei părinteşti ... La noi, casa părintească înseamnă: cerul (ce se sprijină pe ramurile pomilor), satul (două văi / ţin satul în braţe / ca pe un prunc / apărtat de zodii şi stele), bisericuţa dintre arbori (ce-şi înalţă crucea sfântă către cer), cuvântul tatălui (care-i cere fiului plecat la învăţătură: Să-ţi cinsteşti ca pe-al tău nume / Limba, Ţara şi Credinţa).
Poetul tânăr nu scrie stanţe ocazionale despre credinţa sa. Limpezimea sufletului îi reaminteşte de smerenia precumpănitoare. Pentru români, rugăciunea presupune reflectarea în tonuri scripturistice. În ritmurile imnice a înălţărilor şi a amărăciunilor vieţii: Îndreaptă, Doamne, semnul sfânt al mâinii / Peste pământul ce-l iubesc românii.
În lumea poeziei d-nului Petru Botezatu, lacrimile nu se mineralizează (ca în lirica lui Panait Cerna), ci se grăbesc spre oglinda unei fântâni pecetluite de palori şi singurătăţi. Plângem cu lacrimi de lut pentru toate erorile trecute şi pentru cele prezente, pentru trădări şi şovăiri, pentru nerecunoştinţă, pentru îmbrăţişarea mincinoasă. Ne rămâne – încă odată – speranţa. Creatorul de versuri se află în corespondenţă cu zarea albastră şi cu făgăduinţa Nemuririi. A auzit de soarele dintre gratii, dar şi de jertfa tinerilor moldoveni ce şi-au lăsat trupurile pe luturile malurilor Nistrului. Desigur, el ştie că uneori trecutul e copleşitor. Are în suflet porunca părintelui dintr-o baladă ardeleană: să ne trăim poverile şi tot chinul răbdat al vieţii. În numele acestui ideal creştin, d-nul Petru Botezatu va trebui să-şi continuie calea, adăugând la zestrea de astăzi o necesară maturitate stilistică, rigoare desăvârşită în construcţia stihurilor, cultură generală bogată, cunoaştere a limbajului liric modern. Vechile lecturi din Titu Maiorescu trebuie să susţină noile sale lecturi din Liviu Rusu, George Călinescu şi Vladimir Streinu. Pasiunile adânci presupun existenţa unor propensiuni către bibliotecile de poezie. Credem că d-nul Petru Botezatu ne va restitui astfel imagini pe care talentul său le va caligrafia cu entuziasmul juvenil al înţelepciunii.
Virgil NISTRU ŢIGĂNUŞ,
prof. univ. dr.
membru al Uniunii Scriitorilor din România
MISS CAHUL
joi, 24 aprilie 2008
Jurnal săptămânal
Se spune pe drept ca lunea e zi grea. Nu am reuşit încă să găsesc resurse pentru a premia participanţii la concursul de eseuri „Avem nevoie de religie în şcoală?” pe care l-a iniţiat redacţia ziarului „Liceum” – publicaţia Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din oraşul Cahul. Atunci când am lansat acest concurs nu m-am gândit de unde voi lua bani pentru premii. Pentru mine este important ca elevii să-si dea seama că mai sunt şi alte valori decât telefoanele mobile de ultimă generaţie şi alte bunuri pe care părinţii multora dintre ei le trimit de peste hotare. Lucru care îi face să trăiască într-un egoism, individualism şi chiar egocentrism distrugător. Vreau, prin intermediul acestui concurs, să le sugerez adolescenţilor că nu e un lucru depăşit să-ţi respecţi semenii şi să-i ajuţi când ei au nevoie, iar tu eşti în stare să le oferi sprijinul tău; vreau să-i fac să înţeleagă că vorbind necenzurat în locurile publice nu dai dovadă de maturitate, ci de incultură şi lipsă de educaţie. Nu absolutizez, bineînţeles, dar nu pot fi trecute cu vederea astfel de situaţii care, din păcate, devin din ce în ce tot mai frecvente.
Marţi
Dis-de-dimineaţă merg la radio. E foarte mult de lucru în studio. Mai ales că a venit la Cahul jurnalista Lidia Marin care ne oferă un training in-house şi care ne susţine în dorinţa noastră, a angajaţilor şi voluntarilor de la Univers FM , de a face ca acest post de radio să fie cel mai ascultat din regiune. Prioritar raman a fi ştiril locale, iniţiem rubrici noi şi ne bucurăm că ascultătorii apreciază eforturile noastre.
Seara, lucrez şi asupra Buletinului Informativ al Organizaţiei Teritoriale Cahul a Partidului Liberal Democrat din Moldova, unde am fost ales recent şeful Serviciului de Presă. E prima ediţie şi vreau ca totul să fie bine. În buletin sunt inserate Declaraţiile formatiunii care se referă la atacurile îndreptate asupra PLDM şi regizate de către coaliţia de guvernământ PCRM-PPCD. Sper să nu fiu chemat nicăieri după ce acest buletin va fi difuzat. Totuşi, judecând după ce s-a întâmplat până acum cu liberal-democraţii din alte localităţi cred că posibilitatea există. Şi nici nu e de mirare, pentru că Moldova rămâne a fi „ţara tuturor posibilităţilor”.
Miercuri
Trebuie să trec şi pe la Universitate, unde are loc susţinerea prealabilă a tezelor de licenţă pentru studenţii de la filologie română. Subiectul tezei este unul interesant şi important pentru cultura urbei. Este vorba despre viaţa şi opera poetului cahulean Andrei Ciurunga sau Robert Cahuleanu aşa cum acesta şi-a zis şi şi-a semnat şi cărţile până la refugierea sa în Brăila din 1944, chiar dacă numele său adevărat, de la naştere, e Robert Eisenbraun. Şi-a ales numele Cahuleanu din dragoste faţă de oraşul natal. Dar epigonii de la bastina nu pot răsplăti nici măcar memoria poetului cu aceeaşi dragoste şi cu acelaşi respect.
In oraşul Cahul, localitate din care poetul a ... „plecat cu versul către marea febră” nu există o stradă care să poarte numele lui Andrei Ciurunga, deşi se ştie bine că cei zece ani de detenţie şi muţi altii de anonimat pe care i-a suferit poetul au fost cauzaţi de convingerea sa că „Românie fără Nistru nu e” şi de dragostea pentru Basarabia natală, pe care a cântat-o mereu.
Nici măcar o placă comemorativa nu a fot instalată pe unul din pereţii casei în care, cu aproximativ şaizeci de ani urmă, a trăit Andrei Ciurunga. Casa se mai păstrează încă. Mi-a arătat-o recent Sergiu Suicimezu, un prieten şi coleg de liceu al poetului.
Joi
Am organizat, pentru mai mulţi elevi din clasele a 10-12 ale Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” o excursie la Univers FM. Si asta pentru că în liceu este un post de radio, activitatea căruia a fost sistată pe motive tehnice. Sper să reluăm emisia lui împreună cu elevii, la începutul următorului an de învăţământ.
Liceenilor le-a fost interesant să vadă cum de la un pupitru atât de mic şi de la un microfon se difuzeaza toate informaţiile pe care ei le ascultă acasă la aparatul de radio. M-am bucurat sa aflu ca mai toti că ascultă Univers FM Cahul. Vreau sa cred că nu au spus-o doar aşa, din respect faţă de profesor. Au făcut chiar şi câteva probe de microfon, amuzându-se apoi de felul în care unii dintre ei rostesc cuvintele. Nu le-a spus nimeni până acum că în loc de deal spun dzeal şi că ar trebui să mai lucreze asupra pronunţiei . Nu vreau să dau sfaturi nimănui, dar cred că profesorii, nu numai cei de română, ar trebui să fie atenţi şi la acest aspect.
Seara târziu, aproape de miezul nopţii, vizionez emisiunea „Miezul problemei” la Naţional TV şi aflu că trupurile foştilor lideri comunişti români nu sunt înhumate în locurile unde le stau crucile. Adevărul e, se spunea în emisiune, că rămăşiţele lui Nicolae şi ale Elenei Ceauşescu sunt îngropate pe o alee, pe unde merg astăzi cei care intră în cimitir. Nu înţeleg care ar fi motivul tăinuirii locului în care se află cu adevărat sicriile celor doi Ceauşescu. Mă conving încă o dată că istoria, cu cât e mai recentă, cu atât e mai plină de mistere.
Vineri
Este o zi deosebită pentru familia noastră. Dimineaţă sună telefonul şi aflăm că a venit pe lume cel de-al 11-lea nepot , de fapt, nepoţică. Este vorba despre al doilea copil al fratelui meu mai mare.
Vin la radio .Pregătesc ediţia de prânz a ştirilor Univers FM. Trei titluri îmi atrag atenţia : Moldova continuă să fie cea mai săracă ţară din Europa, un grup de chirurgi moldoveni au efectuat o operaţie unică si despre Cazul Antena C şi Euro TV care va ajunge la CEDO.
Stau si meditez: care ar putea fi stirile unui buletin pe care il voi pregati peste un an, dupa alegerile parlamentare din 2009.
Pe marginea Cuvântului
Prefaţă de Galina Furdui la volumul de versuri A fi... de Petru Botezatu
„Visez la timpul în care / Poezia va părăsi cărţile / Şi se va ascunde în inimi”, ne mărturiseşte Petru Botezatu în noul său volum de versuri. Real e, în aspiraţiile sale, visul, or, acest început de mileniu mizează pe concentrarea esenţelor în cadrul lor eficient energetic întru alcătuire de chintesenţe cu alt registru vibratoriu şi, ce este cuvântul decât starea de transfigurare verbală a sinelui nostru invocativ.
E Petru Botezatu, pe parcursul filelor ce urmează, în proces de continuă investigaţie, de confruntare a gândurilor şi a lucrurilor cu starea de om ca entitate creativă. Îndemnul „Să ridicăm biserici din cuvinte” rămâne unul conclusiv pentru întreaga naraţiune propusă, mesajele fiind modelate din imagini adecvate, confesive. Claritatea, fluenţa în expresie, melodia interioară a verbului creează accente vădit artistice şi subliniază o anume ipostază de laitmotiv. Gândul-cheie, dacă e să-l evidenţiem, e cel care susţine starea de fiinţă a Cuvântului. „Iubirea întrupată în Cuvânt” rosteşte cu fermitate pentru celelalte stări ale spiritului căutător: „M-am ascuns pe marginea unui vis, / M-am ascuns pe marginea unei clipe, / Pe marginea cuvântului m-am ascuns. / …Cuvintele mă caută”.
Poetul e la vârsta căutărilor de lume (cea a Iubirii) şi de sine (cel al Gândului). „Sărut cu fruntea Gândului pământul”, ne mărturiseşte, căci doar „Cântând Iubirea, Cerului te-asemeni” .
Bonomia nostalgic-constructivă ca şi, neafişată, îndârjirea de „a fi” – verb raportat la noţiunea de viaţă, de densitate a clipei prin dezideratul cel dumnezeiesc al omului, se aştern în file argumentând trecerea calitativă a expresiei artistice dinspre primul volum de versuri spre cel de al doilea şi subliniind că tânărul poet păşeşte cu siguranţa expresiei ce dă rod pornind din rădăcina inimii. Ramurile avide de tâlcuri majore prind, cu insistenţă, vigoare.
Citim şi simţim că „albinele se aşază pe sufletele noastre”.
Galina Furdui,
9 martie, 2008
Miting
La Cahul se va desfăşura, pe 11 mai, un miting în vederea susţinerii semnării acordului privind micul trafic la frontieră, care să permită moldovenilor din apropierea graniţei româneşti să intre în România fără viză.
Despre aceasta a anunţat, miercuri, 23 aprilie, în cadrul Cafenelei Politice a Tineretului Liberal Democrat cahulean, Sergiu Cornea, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Teritoriale Cahul a PLDM.
Mitingul susţine poziţia conducerii PLDM, care „ cere guvernului să înceapă neîntîrziat negocierile pentru semnarea Convenţiei privind micul trafic la frontieră şi să manifeste astfel respect faţă de interesele a circa un milion şi jumătate de cetăţeni ai Republicii Moldova”.
Organizaţia Teritorială Cahul a PLDM şi Tineretul Liberal Democrat din Cahul îi îndeamnă pe toţi cei care susţin semnarea acestui acord să participe la mitingul care, vă amintesc, va avea loc pe 11 mai, în Piaţa Independenţei din oraşul Cahul
imaginea: www.pldm.md
Bine v-am găsit!
Petru Botezatu