A curs spre Veşnicie cea mai cristalină lacrimă a lui Eminescu, care, în sclipirile sale cereşti, poartă un nume atât de frumos, atât de al nostru, atât de românesc – Grigore Vieru.
Poet al sentimentului matern, al iubirii şi al Patriei, Grigore Vieru a trudit o viaţă întreagă întru Cuvânt, creând o poezie care a luminat poporul român în vremuri de restrişte, asemeni norului de foc care a călăuzit poporul lui Dumnezeu în deşert.
Odată cu trecerea în nefiinţă a lui Grigore Vieru, neamul românesc a pierdut nu numai un mare poet, ci şi un înflăcărat apărător al valorilor noastre strămoşeşti, al limbii române, un luptător pentru redobândirea drepturilor istorice ale românilor din Basarabia şi pentru Unirea acestui picior de plai cu Patria-Mamă România.
În ziua de 20 ianuarie, când corpul neînsufleţit al poetului a fost petrecut în ultimul său drum, în Basarabia îmbrăcată în doliu plângea, alături de oamenii îndureraţi, Tricolorul, plângea Limba Română şi ar fi plâns şi Cerul dacă soarele nu ar fi răsărit pentru a vedea ultima dată chipul luminos al Poetului.
Săracă ţară, săracă, Îngerii din tine pleacă Pe aripi de suflet zboară Către Ceru-nalt şi sfânt Şi rămâi, sărac pământ, Şi rămâi, săracă ţară, Fără îngerii ce zboară Către Ceru-nalt şi sfânt.
Ce grabă către clipele încete! Moldova azi e Valea Plângerii De-acum vei fi la Dumnezeu, Poete, La dreapta Lui, de rând cu îngerii.
Plâng pietrele şi Prutul plânge-n valuri Ce se izbesc, cu fruntea lor, de gheaţă, Tu ai avut, Poete, idealuri Şi-ai închinat acestora o viaţă.
Plâng firele de grâu de pe coline, Din care „mama pâine albă coace” De-acolo sus, din înălţimi senine, Trimite peste ţara noastră pace.
Plâng florile cu chipurile pale, Plâng nori de plumb peste câmpii şi ape, Deschide, Doamne, uşa casei Tale, Şi-l ia pe el la tine sub pleoape.
Dacă vă place acest cântec, îl puteţi vota pe site-ul www.trm.md, la compartimentul "EUROVISION 2009" sau pe http://www.trilulilu.ro/Poemus/90f1bcfefe8856
Copilo, prea mult ne-am iubit pe pământ, e timpul de-acum să zburăm către stele, să fii eroina mirărilor mele în spaţiul cerului rece şi sfânt…
Zburând pe deasupra pământeştilor zări – două păsări cuprinse de un dor necuprins – vom atinge nisipul niciodată atins dintr-o lume lipsită de-mpăraţi şi de ţări…
Din raze vom face colibă şi pat şi flori de scântei ne vor creşte-n grădină şi-astfel o vom duce mai mulţi ani-lumină ascunşi într-un vis ca-ntr-un singur oftat.
Iar serile când pe Calea Lactee vom merge în doi la o scurtă plimbare îndelung vom privi Pământul pe care ai fi fost ca şi toate celelalte – femeie…
Copilo, prea mult ne-am iubit pe sub cer, ca doi oameni de carne cu poftele vii… haide, cât se mai poate, cât mai suntem copii să zburăm către clipele care nu pier…
Dragi prieteni, Iată că după o pauză de câteva luni (condiţionată, în mare măsură, de vacanţa de vară), UniversitAS-ul reapare în mediul studenţesc cahulean. Experienţa de anul trecut, felul în care s-au implicat studenţii în procesul de editare a publicaţiei, măsura în care am reuşit să ne promovăm interesele ne-au determinat să continuăm acest proiect. Micile modificări cosmetice pe care sper că le sesizaţi şi le apreciaţi, dar şi cele de conţinut nu vor diminua în niciun fel rolul pe care ziarul doreşte să-l aibă – cel de tribună a studenţilor. De aceea, pentru împlinirea menirii sale, paginile ziarului vor fi întotdeauna deschise oricui doreşte să se exprime, să facă publică problema cu care se confruntă şi să încerce, pe această cale, să identifice soluţii rezonabile. Viaţa din campusul universitar e caracterizată, după cum e şi firesc, de o continuă vervă, mai intensă, în unele momente, sau mai puţin intensă, în altele, iar ziarul universitar trebuie să devină expresia acestei verve, în paginile sale trebuie să fie reflectate, ca într-o oglindă fidelă realităţii, succesele şi aspiraţiile studenţilor, preocupările şi problemele acestora. Dorind să fie un fel de portavoce a studenţilor, ziarul va încerca întotdeauna să afle răspuns la întrebările pe care aceştia şi le pun, să creeze un cadru din dialog între diferiţi actori ai vieţii universitare, pentru ca, prin depunerea unui efort comun, să aibă loc o neîntreruptă optimizare a procesului de studiu şi a condiţiilor adiţionale (dar indispensabile ) acestuia. Realizarea şi dezvoltarea acestui proiect, pe cât de temerar, pe atât de important şi de interesant, este posibilă (fapt demonstrat şi de cele 8 numere ale ziarului apărute anul trecut) doar prin implicarea plenară a studenţilor de la toate facultăţile, pentru a crea un ziar divers şi original. Aşadar, dragi studenţi, vă aşteptăm…
În ultima vreme, internetul a devenit cea mai comodă şi cea mai rapidă sursă de informaţie. Nu mai e nevoie să mergi la bibliotecă pentru a căuta informaţii interesante şi utile. Acestea pot fi găsite cu uşurinţă pe internet, stând în faţa computerului. Din păcate, de multe ori, informaţia de care elevii fac rost pe internet nu este una sigură, veridică. În condiţiile în care informaţiile pot fi postate pe web de orice utilizator al internetului, trebuie să facem tot posibilul pentru a verifica măsura în care un conţinut informaţional corespunde adevărului ştiinţific. Spre exemplu, în textul de mai jos, care se referă la cultura Republicii Moldova, preluat de pe www.wikipedia.ro - Cultura Republicii Moldova - este cultura statului Moldovenesc, mai târziu Basarabiei şi Moldovei de pe Prut, Republicii Autonome Sovietice Socialiste, Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi a Republicii Moldovei independente. Cultura Moldovei este legată cu diferite naţionalităţi, care trăiau şi mai trăiesc pe teritoriul susmenţionat, cu limba vorbită pe teritoriul Moldovei. Cultura Moldovei stă aproape cât cu cultura Ronâniei (aşa e scris cuvântul în sursa originală, n.n), Ucrainei şi Rusiei, atât şi cu cultura altor state vecine - observăm, dincolo de carenţele de scriere şi de exprimare, o serie de greşeli ce ţin de adevărul ştiinţific. Ultima propoziţie este o dovadă elocventă în acest sens: Cultura Moldovei stă aproape cât cu cultura Ronâniei Ucrainei şi Rusiei, atât şi cu cultura altor state vecine. Se pare că autorul, care mai e şi anonim, nu ştie că Republica Moldova se învecinează numai cu două state: România şi Ucraina. De aceea, e de dorit ca elevii să verifice informaţiile preluate de pe internet, iar sursele cele mai sigure, în acest sens, rămân a fi cărţile. Aşa că, vrem sau nu vrem, trebuie să trecem, măcar o dată pe zi, pe la bibliotecă, ca nu cumva să spunem şi noi că Rusia sau, de ce nu, Franţa este vecină cu Republica Moldova. Petru BOTEZATU
Dintotdeauna, izvoarele au fost considerate locuri sfinte. De aceea, oamenii le-au îngrijit, le-au sfinţit, au instalat în preajma lor crucifixuri, au pus icoane şi busuioc, ca în propriile lor case. Astfel, ei i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru apa rece şi cristalină a izvoarelor, care, se spune, nu este doar de folos vieţii, ci este însăşi viaţa.
În ultimul timp, însă, din neglijenţă sau din lipsa de timp ce caracterizează acest veac al vitezei, ori poate din cauza intereselor mercantile exagerate, oamenii uită de această datorie sfântă şi tot mai multe izvoare rămân neîngrijite, cuprinse de păragină şi, într-un târziu, fără de apă.
Conştientizând necesitatea îngrijirii izvoarelor şi a fântânilor, un grup de tineri, membri ai Organizaţiei de Tineret şi ai Organizaţiei de Femei ale PLDM-Cahul, au întreprins, vineri, 25 iulie, o acţiune de salubrizare a izvorului de la ieşirea din oraş în direcţia vămii Cahul.
„Înarmaţi” cu sape şi mături, cu pungi de polietilenă, vopsea şi var, tinerii peledemişti au luptat câteva ore cu murdăria şi aspectul urât pe care îl avea acest loc de o importanţă vitală pentru mulţi dintre locuitorii oraşului Cahul. Şi dacă iarba creşte până şi din piatră pentru că aceasta este voia naturii, atunci cele aproape douăzeci de pungi pline cu deşeuri colectate de către tinerii participanţi la acţiune sunt dovada lipsei de respect şi a inculturii care, cu părere de rău, îi caracterizează încă pe mulţi dintre concetăţenii noştri.
După finalizarea acţiunii de salubrizare, aspectul izvorului s-a schimbat considerabil: au fost vopsite băncile pe care oamenii se pot odihni, au fost văruite bordurile şi tulpinile copacilor.
Cineva se poate întreba ce i-a motivat pe aceşti tineri să lucreze, în plină zi de vară, când soarele frige necruţător, şi să facă curăţenie la un izvor apa căruia mulţi dintre ei nici nu o gustaseră până atunci. Dar poate exista o mai puternică motivaţie decât vorbele unui om bătrân care, apropiindu-se să bea apă, le-a mulţumit sincer tinerilor şi le-a spus că ei sunt printre puţinii care, în ziua de azi, nu distrug, ci construiesc viitorul sănătos al generaţiilor de mâine.
Sperăm că acţiunea tinerilor liberal-democraţi din Cahul va constitui un exemplu şi un imbold pentru alte grupuri de tineri, în ceea ce priveşte protejarea mediului ambiant, şi că nu vom ajunge niciodată, din cauza poluării apei, să ne spălăm pe obraz scuipându-ne unii pe alţii, aşa cum, foarte profetic, crede cineva.
