sâmbătă, 19 iulie 2008
Ştefan către Daniil Sihastru
Versurile acestui cântec, care, de altfel, a răsunat odinioară la cenaclul "Flacăra" al lui Adrian Păunescu, sunt scrise de poetul cahulean Andrei Ciurunga (Robert Cahuleanu)
Ajuns în vale, pe un râu în spume,
Aşa cum scris-a pana de poet,
Bătrânul Ştefan glăsui încet
Către sihastrul ce-a fugit de lume:
Când am simţit pe-al ţării trup nepace
m-am răsucit la Putna în mormânt
şi-am răsturnat cinci veacuri de pămînt
de pe pieptarul meu, să vin încoace.
Au mă sminteşte ochiul ce se bate
sau nu-mi ajută mintea să dezleg?
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
şi aflu-acum Moldova jumătate.
Vânduta-ţi oare hoardelor de-afară,
în târgul vremii, una din moşii?
Eu nu cunosc pe lume avuţii
să-mi poată preţui un colţ de ţară.
Sau nu cumva pe platoşe oţelul
a ruginit prin sutele de ani,
de-au spart zăgazul vechii mei duşmani
şi-au slobozit din suliţe măcelul?
De ce nu bate ceasul de vecernii
în pieptul Putnei – clopot necuprins?
Au taci şi tu, bătrâne? Sau ţi-au stins
făclia vieţii, viscolele iernii?
Târziu abia, în noaptea de cărbune,
cu ochii grei de-atâta nepătruns,
s-a îndurat sihastrul cu răspuns:
Măria Ta, eram în rugăciune.
Ci nu păstra în inimă sminteală,
că nu plăieşii şi-au ieşit din minţi
precupeţind Moldova pe arginţi,
cum le-ai adus la cuget bănuială.
Ei zac în lanţuri, lângă hăul mării,
şi trag în juguri puse de călăi.
Bicele însă nu le ţin ai tăi
şi mâna ce izbeşte nu-i a ţării.
Potop cumplit de neamuri fără cruce
se năpustesc acum spre crucea ta,
dar în zadar se-ncrâncenă sub ea
căci prea e sus – şi nu pot s-o apuce.
Măria Ta. Înseninează-ţi faţa,
puşcaşii n-au uitat să dea la semn,
ci doar aşteaptă chiot de îndemn
să rupă lanţul şi să ia sâneaţa.
Atunci vor arde ţestele duşmane
cu vâlvătăi de sânge şi de fum
şi nu va fi zăgaz pe nici un drum
să ne oprească iureşul, Ştefane.
Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă
sub nesfârşitul cerului safir
să intre neamul tot sub patrafir
ca să-l primeşti, cuminecat, acasă.Tatiana Stepa-Totusi, iubirea-live
Tot ce a scris ADRIAN PĂUNESCU, acest POET născut în BASARABIA (jud. Bălţi), e de mare valoare. Citiţi, ascultaţi (facând click pe butanul "play") şi încercaţi să nu-mi daţi dreptate.
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.
Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.
Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.
Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.
Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.
Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
O Zone - NU MĂ LAS DE LIMBA NOASTRĂ
"Eu nu mă las de limba noastră" - poezie de Petru Cărare, dedicată lui Alexei Mateevici şi pusă pe note de băieţii de la O Zone
În vârf de Cer, făr'de prihană,
Ca neamul să te ţină minte,
Te-am pus spre a ne fi icoană,
De-a pururi sfânt şi scump Părinte.
Cobori un pic din slăvi albastre,
Cu chipul tău să ne sfinţeşti pământul
În faţa ta şi-n faţa limbii noastre
eu azi te rog: - Ascultă-mi jurământul!
De-ar fi cumva-n moment de ceaţă
Să fiu lovit de-o soartă strâmbă,
Mai bine mut rămân o viaţă
Decât lipsit de-a noastră limbă.
Cât timp în lumea zgomotoasă
Va fi suflare omenească,
De-a pururi sfântă şi frumoasă
Să dăinuiască limba noastră.
Sortită-n veci de-a nu apune
A sa rostire-nalt-măiastră,
Mereu sub soare să răsune
Ca o cântare limba noastră.
Deci, crezul meu sub zare-albastră
O veşnicie să rămână -
Eu nu mă las de limba noastră,
De LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ!
Margareta Pâslaru - Lasă-mi, toamnă, pomii verzi
versuri de ANA BLANDIANA
(faceţi click pe butonul "play" pentru a asculta cântecul)
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.
Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.
Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.
Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.
Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.
vineri, 4 iulie 2008
Cine se teme de moarte?
Copiii nu se pot teme de moarte Pentru că ei nu ştiu ce e moartea.
Ei se joacă cu fluturele care a murit
Fără să ştie că acesta e mort,
Ei rup floarea fără să ştie că au ucis-o.
Tinerii nu se tem de moarte.
Ei iubesc, trăind în lumea dragostei lor,
Zburând în Soare,
Acolo unde moarte nu e şi nici suferinţă
Decât cea dulce şi aşteptată
A Iubirii.
Bătrânii nu se tem de moarte.
Ei se tem doar că moartea
Poate începe să se teamă de ei.
Cine se teme de moarte?
joi, 3 iulie 2008
De ziua oraşului
ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT A VENIT LA CAHUL
Adunaţi în centrul oraşului cu prilejul a două evenimente importante – Ziua Oraşului şi Gala Festivalului Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret „Bobocelul” – cahulenii au rămas surprinşi când l-au văzut pe Ştefan cel Mare şi Sfânt în Piaţa Independenţei.
Însoţit de un sobor de preoţi, dar şi de Gheorghe Zagorodnii, primarul 
comunist al urbei, Măria Sa şi-a binecuvântat poporul, amintindu-le urmaşilor săi cahuleni că Moldova e „a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor..."
Grăbit, Domnitorul nu a zăbovit prea mult la Cahul. El a urcat pe un cal alb şi a plecat, avându-i alături pe cei mai buni dintre oştenii săi.
Rolul lui Ştefan cel Mareşi Sfânt a fost interpretat de către Gheorghe Mândru, actor al Teatrului Republican Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.
vineri, 6 iunie 2008
ZIUA UNIVERSITĂŢII DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL
Anul acesta, la festivitatea care a avut loc în incinta clubului „Patria” din Cahul, au participat studenţii şi cadrele didactice ale Universităţii, oficialităţile orăşeneşti şi raionale, invitaţi de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.
La fiecare aniversare a Universităţii sunt desemnaţi şi premiaţi cei mai buni studenţi şi profesori la diferite categorii. La festivitatea de anul acesta, premiile au fost decernate după cum urmează:
- Cel mai bun cercetător – Irina MIRCOS, FCF-401;
- Cel mai activ student – Tatiana OPREA, FEF-401;
- Cel mai vesel student – Ion VASCAN, AP-0701;
- Cele mai bune locatare ale căminului – camera 305, căminul 1 – Natalia OPRELOVA, Natalia BAURCIULU, Svetlana MUNTEANU, Natalia PUCAL;
- Cei mai buni locatari ai căminului – camera 316, căminul 2 – Andrei MUNTEANU, Dumitru BACAIANOV;
- Premiul pentru promovarea libertăţii cuvântului – Radu CHIRICUŢĂ, Marina CHEDRIC şi echipa ziarului „Unversitas”;
- Premiul pentru lansarea în activitatea literară – Petru BOTEZATU, FR-401;
- Premiul special – Ludmila NONI, T-0601, deţinătoarea bursei de gradul III în concursul Burselor de Merit 2008;
- Cel mai competent profesor – Sergiu CORNEA, doctor în politologie, conferenţiar universitar;
- Cel mai obiectiv profesor – Jenifer LUSK, catedra Filologie Engleză, voluntar al Corpului Păcii;
- Cel mai popular profesor – Slavic GÂRNEŢ, lector superior, catedra Economie şi şi Management în Afaceri şi Servicii;
- Cel mai sexy profesor – Magda BLOŞENCO, lector universitar, catedra Drept;
A fost premiată echipa de baschet masculin a Universităţii, pentru participarea la Cupa Rectorilor 2008, în următoarea componenţă: Maxim RUSSU, Vasile IORGA, Eugen SCRIPCARU, Andrei RUDENCO, Sergiu MACRIŢCHI, Valerii BOICENCO, Denis GAINA, Veaceslav CANICOVSCHI, Boris FORŢU (antrenor).
Petru BOTEZATU,
absolvent 2008
RECENZIE la teza de licenţă "Unele aspecte privind poezia carcerală românească" a studentului Petru Botezatu, gr. FR-401
Teza de licenţă a studentului Petru Botezatu este rezultatul unei munci serioase. Harnicul licenţiat a folosit un număr considerabil de izvoare critice literare, a analizat cu pricepere poeziile scriitorilor Andrei Ciurunga, Radu Gyr şi Nichifor Crainic.
Lucrarea cuprinde o introducere, concluzie, bibliografie şi trei capitole:
I. Andrei Ciurunga –luptător pentru identitatea naţională a basarabenilor;
II. Radu Gyr – poetul nerenunţărilor la vis;
III.Nichifor Crainic – poet creştin prin excelenţă.
Teza în întregime face o impresie foarte frumoasă şi cucereşte cititorul prin bogăţia faptelor, prin dragostea şi interesul de investigaţie ştiinţifică a temei, prin limba şi stilul ei concret şi precis, prin argumentarea ingenioasă a problemelor abordate, prin tonul academic, reţinut şi vioi. Încă din introducere autorul se străduieşte să accentueze ideea cum s-a născut poezia de detenţie, că studiind aceste nemuritoare pagini „vom putea înţelege mai bine cum cei care au suferit opresiunile temniţelor au găsit în creştinism, în iubirea creştină, de fapt, singura cale de salvare”. Absolventul argumentează actualitatea temei, scopul principal al tezei, cât şi cuvintele-cheie: poet, poezie, versuri, creştinism, Dumnezeu, detenţie, text, comunism, creaţie, Hristos, mucenic, deţinut, libertate, temniţă etc., pe care le cercetează cu minuţiozitate în conţinutul lucrării, ajungând la concluziile clasicului V. Alecsandri din poezia „Rugăciune”:
Eter, Atotputernic, o creator sublime,
Tu ce dai lumii viaţă şi omului cuvânt,
În tine crede, speră, întreaga Românime
Glorie ţie-n ceruri! Glorie pe pământ!
În tine-i viitorul, trecutul şi prezentul!
Tu duci la nemurire prin tainicul mormânt
Şi numele-ţi cu stele lumină firmamentul
Glorie ţie-n ceruri! Glorie pe pământ!
În capitolul întâi, absolventul evidenţiază cuvintele lui Andrei Ciurunga: „Drama unui popor se produce în clipa când se rup punţile dintre generaţii… O ţară nu poate pieri, dacă are bunici care-şi amintesc şi nepoţi care ştiu să-i asculte ”. Pentru a pătrunde în esenţa acestor cuvinte, trebuie să ai dragoste de cuvânt, trebuie să fii un suflet bărbat. Despre aceasta, A. Russo spunea: „Inima şi tăria sufletelor bărbate e în temelia dreptului şi a slobozeniei pe veci!.. în orice inimă rămâne un gând ascuns, un loc unde sămânţa bună încolţeşte… popoarele adorm în durere, dar nu pier”.
Citind lucrarea de licenţă a autorului Petru Botezatu, ne convingem că în sufletul flăcăului venit din Andruşul de Sus pâlpâie talentul cuvântului înnăscut, sămânţa bună încolţeşte viguros în studiul profund despre martirii cuvântului: Andrei Ciurunga, Radu Gyr, Nichifor Crainic. Tema omeniei, pe care o găsim în folclorul nostru, el a depistat-o şi la scriitorii studiaţi.
Credem că munca asiduă, chinurile grele ale creaţiei vor da roade bogate pe pajiştea literară a tânărului studios.
El caută insistent răspuns la întrebările vieţii, pe care adesea le găseşte în paginile literaturii artistice, căci ea, în esenţă, e pâinea noastră cea de toate zilele.
Tot în capitolul întâi, absolventul spune: „Memoria lui Andrei Ciurunga trebuie sfinţită în primul rând la Cahul, pentru că de aici a plecat poetul „către marea febră”.
Citind opera lui Andrei Ciurunga, îţi pare că cineva i-a furat şi copilăria şi adolescenţa. Versul lui Andrei Ciurunga e matur încă de la debut. Colegii lui de şcoală şi azi mai cântă „Hai, măi Cahul!”:
Mă doare fiecare colţ de stradă
Şi fiecare piatră parcă-mi spune
Că amintirile se-nalţă să mă vadă
Când trec uşor precum o rugăciune.
Hai, măi Cahul!
În capitolul I, de mare însemnătate este tabelul cronologic, care va sluji pentru mulţi ani înainte despre o viaţă închinată iubirii de neam, pentru mulţi cititori şi chiar cercetători ştiinţifici, ce vor studia opera poetului de la Cahul, aflând calea de creaţie a poetului Andrei Ciurunga.
Absolventul Petru Botezatu are calităţi jurnalistice excepţionale, el fiecare capitol îl împarte în subcapitole, ca să se citească mai uşor, să se poată face concluzii. În această ordine de idei, ca să aflăm o cotitură tragică din viaţa lui Ciurunga nu ne rămâne decât să citim cu creionul în mână subcapitolul „Plecat întreg de la Cahul, de-acasă” sau viaţa lui Andrei Ciurunga de după refugierea în Brăila. Tot aşa de interesante sunt titlurile: Poezia din detenţie a lui A. Ciurunga, Dragostea de ţară şi de fiinţa iubită în poezia Andrei Ciurunga. Locul central al lucrării e, desigur, capitolul întâi, unde se simte dragostea autorului faţă de scriitorii care au fost nevoiţi, în condiţii destul de grele, să şi mai scrie.
Capitolul II – Radu Gyr – poetul nerenunţărilor la vis – este interesant prin faptul că poeziile lui sunt adevărate rugăciuni care se prefac în cântece de luptă şi pe care le-a reluat următoarele generaţii ce au luptat pentru dreptate. Dorinţa autorului e de a face cititorul cunoscut cu această personalitate poetică, el roagă cititorul să citească cu atenţie subcapitolul Profil literar. Evidenţiază, în acest capitol, că la 6 decembrie 1958 e arestat şi condamnat la moarte. De mare însemnătate e subcapitolul Motive predominante în poezia lui Radu Gyr şi anume Motivul cristic, Motivul reveriei, Motivul celulei şi Motivul strigoiului. Citind motivele, te convingi de calea dramatică a poetului Radu Gyr. Unul din cele mai importante motive e Motivul celulei, unde poetul încondeiază marile teme ale suferinţei, care sunt transfigurate în artă poetică.
Originalitatea poeziei lui Radu Gyr constă în faptul că el individualizează pregnant memoria deţinuţilor. Poetul are un limbaj original pentru concretizarea portretelor din închisori. Într-un cuvânt, „Radu Gyr a fost poet, prozator, dramaturg, eseist, traducător, conferenţiar de estetică literară şi literatură comparată, director general al mai multor teatre din România etc.”…
În capitolul al treilea – Nichifor Crainic – poet creştin prin excelenţă – autorul Petru Botezatu face următoarea concluzie: „Nichifor Crainic este cel mai mare poet creştin român şi unul dintre cei mi mari poeţi creştini ai lumii”, aducând ca exemple poemele: „Terţine patriarhale”, „Colind”, „Iisus prin grâu”, „Cântecul potirului”, „Rugăciune”, „Cuvântul tău”, „Prinos”, „Lumânările”, „Rugăciune de pace”, „În Ţara de peste veac”, „Noaptea învierii”, „Duminica” etc. Pentru a explica calea de creaţie a poetului, absolventul analizează cu pricepere duhul naţional care nu poate fi separat de ortodoxie.
Nichifor Crainic pledează pentru rugăciune ca unică posibilitate de întâlnire a omului cu Dumnezeu, adică face tot aşa ca şi V. Alecsandri, cum am spus mai sus. Estetica lui N. Crainic derivă din tradiţionalismul nostru românesc. Dorul de Dumnezeu, poetul îl exprimă în felul următor:
În Ţara lui Lerui-Ler
Năzuiesc un colţ de cer
De-oi găsi, de n-oi găsi
Nimenea nu poate şti
Singur Lerui-Ler.
Observăm că Lerui-Ler se scrie cu majusculă – oare de ce? Iată cum lămureşte etnologul Victor Cirimpei în articolul „Vechi realităţi etnologice româneşti în atenţia lui Dimitrie Cantemir şi Bogdan Petriceicu Hasdeu, aspecte ale examinărilor ulterioare”, publicat în „Literatura şi Arta”, nr. 18, 1 mai 2008: „Ler ca zeitate. Cercetarea studiilor cu privire la vocabula Ler în lexicul românesc, precum şi al altor popoare: slave, baltice, pare-se (conform opiniei lui V. Kembach) şi al vechilor celţi, ne conduce spre ideea că aceasta ţine de fondul străvechi, de până la romanizarea dacilor şi formarea diferitor popoare europene de astăzi, indubitabil de până la instituirea creştinismului”. Deci, Lerui-Ler este o veche divinitate. Se vede că poetul Nichifor Crainic cunoştea aceste amănunte şi le folosea în poeziile sale ca şi poetul anonim în colindele de Crăciun.
Interesantă este lămurirea numelui Nichifor din limba greacă care înseamnă purtător de victorie şi Crainic – vestitor.
Autorul Petru Botezatu opreşte amănunţit la viaţa lui Nichifor Crainic care a fost deţinut 15 ani în puşcăriile de la Văcăreşti şi Aiud. Aceeaşi soartă au avut şi Andrei Ciurunga şi Radu Gyr şi mulţi alţii. Ar fi fost foarte bine dacă licenţiatul ar fi pomenit şi de martirul Vasile Militaru care a adus în literatura română cea mai înaltă valoare, ce constă în a lega frumos cuvintele între ele şi a le aşeza ca o cunună de idei pe fruntea creştinilor şi pentru această muncă asiduă a fost condamnat la 42 de ani de detenţie şi care a murit la Ocnele Mari peste 18 zile de la condamnare. Aşa se răfuiau comuniştii cu marii purtători de idei creştine, de dreptate şi adevăr. La momentul actual, e bine că absolventul acordă o atenţie deosebită, căci în Republica Moldova ateismul făţarnic mai persistă chiar în parlament. Deci, ideile lui Nichifor Crainic mai trăiesc şi azi.
Analiza literară a poeziilor lui N. Crainic se efectuează în paralel cu creaţiile lui L. Blaga, T. Arghezi, Vasile Voiculsescu, care au legătură directă cu teoria gândirismului a poetului creştin încă din copilărie. E un procedeu greu, dar autorul Petru Botezatu se descurcă destul de bine. O părere discutată de critica literară încă de la T. Maiorescu, G. Ibrăileanu, G. Călinescu este reluată în subcapitolul O teorie a specificului naţional, prin prisma creştinismului. Se evidenţiază, şi pe bună dreptate, opiniile lui N. Crainic: „creştinismul e a doua creaţie a lumii, adică refacerea ei în har prin jertfă pe crucea Mântuitorului. Creştinismul creează lumea din nou, asociind pe om la lucrarea divină”.
De lipsuri şi greşeli am vorbit mai puţin, întrucât, spre marea noastră satisfacţie, lucrarea de licenţă a absolventului Petru Botezatu e la înălţimea cerinţelor ştiinţifice.
În încheiere, mai menţionăm încă o dată că, luând în consideraţie originalitatea lucrării, tratarea corectă a problemelor acute abordate, forma jurnalistică minunată şi, în acelaşi timp, tragerea de inimă şi pasiunea de care a dat dovadă Petru Botezatu, rog să se voteze pentru nota cea mai înaltă – singura răsplată pe drept meritată de autor.
Rog comisia să ia în consideraţie că absolventul are multe materiale şi cărţi publicate, care ne vorbesc de un har în creştere. Să-i dorim drum bun!
Alexandru Tecuci,
profesor
Abonați-vă la:
Postări (Atom)