marți, 30 septembrie 2008

EDITORIAL

Dragi prieteni,
Iată că după o pauză de câteva luni (condiţionată, în mare măsură, de vacanţa de vară), UniversitAS-ul reapare în mediul studenţesc cahulean. Experienţa de anul trecut, felul în care s-au implicat studenţii în procesul de editare a publicaţiei, măsura în care am reuşit să ne promovăm interesele ne-au determinat să continuăm acest proiect.
Micile modificări cosmetice pe care sper că le sesizaţi şi le apreciaţi, dar şi cele de conţinut nu vor diminua în niciun fel rolul pe care ziarul doreşte să-l aibă – cel de tribună a studenţilor. De aceea, pentru împlinirea menirii sale, paginile ziarului vor fi întotdeauna deschise oricui doreşte să se exprime, să facă publică problema cu care se confruntă şi să încerce, pe această cale, să identifice soluţii rezonabile.
Viaţa din campusul universitar e caracterizată, după cum e şi firesc, de o continuă vervă, mai intensă, în unele momente, sau mai puţin intensă, în altele, iar ziarul universitar trebuie să devină expresia acestei verve, în paginile sale trebuie să fie reflectate, ca într-o oglindă fidelă realităţii, succesele şi aspiraţiile studenţilor, preocupările şi problemele acestora.
Dorind să fie un fel de portavoce a studenţilor, ziarul va încerca întotdeauna să afle răspuns la întrebările pe care aceştia şi le pun, să creeze un cadru din dialog între diferiţi actori ai vieţii universitare, pentru ca, prin depunerea unui efort comun, să aibă loc o neîntreruptă optimizare a procesului de studiu şi a condiţiilor adiţionale (dar indispensabile ) acestuia.
Realizarea şi dezvoltarea acestui proiect, pe cât de temerar, pe atât de important şi de interesant, este posibilă (fapt demonstrat şi de cele 8 numere ale ziarului apărute anul trecut) doar prin implicarea plenară a studenţilor de la toate facultăţile, pentru a crea un ziar divers şi original.
Aşadar, dragi studenţi, vă aşteptăm…

luni, 22 septembrie 2008

INTERNETUL si BIBLIOTECA (pentru elevi)

În ultima vreme, internetul a devenit cea mai comodă şi cea mai rapidă sursă de informaţie. Nu mai e nevoie să mergi la bibliotecă pentru a căuta informaţii interesante şi utile. Acestea pot fi găsite cu uşurinţă pe internet, stând în faţa computerului. Din păcate, de multe ori, informaţia de care elevii fac rost pe internet nu este una sigură, veridică. În condiţiile în care informaţiile pot fi postate pe web de orice utilizator al internetului, trebuie să facem tot posibilul pentru a verifica măsura în care un conţinut informaţional corespunde adevărului ştiinţific.
Spre exemplu, în textul de mai jos, care se referă la cultura Republicii Moldova, preluat de pe www.wikipedia.ro -
Cultura Republicii Moldova - este cultura statului Moldovenesc, mai târziu Basarabiei şi Moldovei de pe Prut, Republicii Autonome Sovietice Socialiste, Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi a Republicii Moldovei independente. Cultura Moldovei este legată cu diferite naţionalităţi, care trăiau şi mai trăiesc pe teritoriul susmenţionat, cu limba vorbită pe teritoriul Moldovei. Cultura Moldovei stă aproape cât cu cultura Ronâniei (aşa e scris cuvântul în sursa originală, n.n), Ucrainei şi Rusiei, atât şi cu cultura altor state vecine -
observăm, dincolo de carenţele de scriere şi de exprimare, o serie de greşeli ce ţin de adevărul ştiinţific. Ultima propoziţie este o dovadă elocventă în acest sens: Cultura Moldovei stă aproape cât cu cultura Ronâniei Ucrainei şi Rusiei, atât şi cu cultura altor state vecine. Se pare că autorul, care mai e şi anonim, nu ştie că Republica Moldova se învecinează numai cu două state: România şi Ucraina.
De aceea, e de dorit ca elevii să verifice informaţiile preluate de pe internet, iar sursele cele mai sigure, în acest sens, rămân a fi cărţile. Aşa că, vrem sau nu vrem, trebuie să trecem, măcar o dată pe zi, pe la bibliotecă, ca nu cumva să spunem şi noi că Rusia sau, de ce nu, Franţa este vecină cu Republica Moldova.
Petru BOTEZATU

Bine v-am găsit!

Aici şi acum -
Petru Botezatu